Fii atent la declarația acestui român – nu orice român, ci fost înalt oficial, șef al SRI, Prof. Virgil Măgureanu.
Subiect: NATO-RUSIA-ROMÂNIA
*********************************************************************************************************
DE CE ÎI IUBESC PE RUȘI?
Poate că acest titlu îi va surprinde pe unii. Pentru alții va stârni nedumerire, poate chiar iritare. Într-o vreme în care Rusia este privită de mulți aproape exclusiv prin prisma conflictelor politice și a disputelor geopolitice, să spui că iubești un popor poate părea o declarație curajoasă, naivă sau chiar provocatoare.
Eu nu o consider nici naivă, nici provocatoare.
O consider sinceră.
Și înainte de a explica de ce îi iubesc pe ruși, trebuie să fac o distincție esențială: iubirea pentru un popor nu înseamnă aprobarea necondiționată a tuturor deciziilor guvernelor sale. Un popor este infinit mai mult decât administrația care îl conduce la un moment dat. Este memoria lui, limba, literatura, cântecul, credința, suferințele, bucuriile, familiile, oamenii simpli și felul în care aceștia privesc lumea.
Rusia pe care o iubesc eu este, înainte de toate, Rusia oamenilor și a culturii.
Îi iubesc pentru că Rusia a intrat în sufletul meu înainte de a intra în preocupările mele
Poate că fiecare apropiere adevărată de o cultură are o poveste personală.
În cazul meu, ea nu a început într-o bibliotecă și nici într-o dezbatere politică. A început prin oameni, prin povești, prin cântec, prin limbă și prin acea senzație greu de explicat pe care o ai atunci când descoperi ceva care îți pare, într-un fel inexplicabil, familiar.
Limba rusă are pentru mine o sonoritate aparte. Are gravitate, dar și tandrețe. Poate fi solemnă în poezie și aproape copilărească într-un cântec popular. Poate exprima tragedia cu o forță extraordinară și, în aceeași clipă, poate transmite o bucurie simplă, omenească.
Iar cântecul rusesc are ceva ce nu poate fi redus la muzică.
Are dor.
Are nostalgie.
Are singurătate.
Are speranță.
De aceea cred că o cultură nu se cucerește prin argumente. Se descoperă încet, uneori fără să-ți dai seama, până când într-o zi constați că o parte din ea a devenit deja parte din tine.
Îi iubesc pentru că au dat lumii o literatură care a coborât până în adâncul sufletului omenesc
Dacă Rusia ar fi contribuit la civilizația universală numai prin literatura sa, ar fi fost suficient pentru ca numele ei să rămână pentru totdeauna în patrimoniul omenirii.
Pușkin a dat limbii ruse o forță poetică extraordinară.
Tolstoi a transformat istoria și războiul într-o meditație asupra destinului uman.
Dostoievski a coborât în cele mai întunecate încăperi ale conștiinței și a pus întrebări despre vinovăție, credință, libertate și mântuire pe care omenirea nu a încetat să le pună.
Cehov a găsit drama existenței în gesturile aparent banale ale oamenilor obișnuiți.
Gogol, Turgheniev, Bulgakov, Nabokov, Pasternak și atâția alții au arătat că literatura rusă nu este o simplă expresie națională, ci una dintre marile conversații ale culturii universale.
Când citești literatura rusă adevărată, nu ai impresia că întâlnești doar Rusia.
Te întâlnești pe tine.
Cu slăbiciunile tale.
Cu fricile tale.
Cu speranțele tale.
Cu întrebările la care nu ai găsit încă răspuns.
Poate acesta este unul dintre cele mai puternice motive pentru care iubesc Rusia: pentru că literatura ei nu se teme de sufletul omenesc.
Îi iubesc pentru muzica lor
Există culturi care se aud.
Și există culturi care se simt.
Muzica rusă aparține, pentru mine, celei de-a doua categorii.
Ceaikovski a transformat emoția în melodie.
Rimski-Korsakov a dat muzicii culoare și imaginație.
Rahmaninov a făcut din nostalgie aproape o limbă universală.
Șostakovici a reușit să transforme tensiunea istoriei în sunet.
Iar dincolo de muzica marilor compozitori există cântecul popular, cu acea combinație inconfundabilă de melancolie, forță și speranță.
Poate că aici se află una dintre cheile sufletului rus.
Rușii nu par să fugă de tristețe.
O cântă.
O privesc în față.
O transformă în artă.
Și apoi merg mai departe.
Îi iubesc pentru că au învățat să supraviețuiască istoriei
Istoria Rusiei nu este o istorie comodă.
Este o succesiune de transformări uriașe, războaie, invazii, revoluții, foamete, represiuni, sacrificii și schimbări sociale care au modificat profund existența a milioane de oameni.
Au existat momente în care Rusia părea aproape de prăbușire.
Și totuși, de fiecare dată, societatea rusă a găsit resurse pentru a continua.
Invazia napoleoniană, Marele Război Patriotic, uriașele pierderi umane ale secolului XX, destrămarea Uniunii Sovietice și haosul anilor 1990 sunt capitole foarte diferite ale istoriei. Nu trebuie confundate și nici romantizate.
Dar toate spun ceva despre reziliența unui popor.
Rusia poate fi criticată pentru multe lucruri.
Poate fi admirată pentru altele.
Dar este greu să-i negi capacitatea extraordinară de a rezista unor șocuri istorice care ar fi dezmembrat multe alte state.
Îi iubesc pentru că nu și-au uitat cultura
Un popor care își uită cultura începe să se piardă pe sine.
Rusia nu și-a uitat limba.
Nu și-a abandonat literatura.
Nu și-a aruncat compozitorii în uitare.
Nu și-a închis muzeele pentru că trecutul devenise incomod.
Nu a încetat să-și citească marii scriitori.
Această continuitate culturală mi se pare impresionantă.
Poți schimba un sistem politic.
Poți schimba o constituție.
Poți schimba granițe și alianțe.
Dar o civilizație adevărată nu dispare atât de ușor.
Ea supraviețuiește în cărți, în cântece, în biserici, în arhive, în familie și în memoria oamenilor.
Îi iubesc pentru curiozitatea lor și pentru contribuția lor la știință
Imaginea Rusiei nu trebuie limitată la politică sau literatură.
Este și Rusia oamenilor de știință.
Mendeleev a schimbat modul în care omenirea privește materia prin sistematizarea elementelor chimice.
Pavlov a devenit unul dintre numele fundamentale ale fiziologiei.
Lobacevski a contribuit decisiv la dezvoltarea geometriei neeuclidiene.
Iar în secolul XX, programul spațial sovietic a demonstrat capacitatea extraordinară de mobilizare științifică și tehnologică a acestei societăți.
În 1957, Sputnik 1 a devenit primul satelit artificial al Pământului.
Câțiva ani mai târziu, Iuri Gagarin a devenit primul om care a ajuns în spațiu.
Dincolo de rivalitatea politică a Războiului Rece, aceste realizări aparțin istoriei întregii omeniri.
Și eu cred că este nedrept să privim o civilizație atât de vastă doar prin prisma conflictelor sale cu Occidentul.
Îi iubesc pentru că au păstrat sentimentul apartenenței
Există un lucru pe care îl observ cu admirație la mulți ruși: sentimentul puternic că aparțin unei istorii.
Își cunosc eroii.
Își comemorează sacrificiile.
Își respectă literatura.
Își cântă cântecele.
Își păstrează tradițiile.
Această conștiință națională poate avea, ca orice lucru omenesc, forme constructive sau forme excesive. Dar existența ei nu trebuie privită automat ca ceva suspect.
Un om poate să-și iubească țara fără să urască alte țări.
Un popor poate fi mândru de cultura sa fără să considere culturile vecine inferioare.
Patriotismul și disprețul față de ceilalți nu sunt același lucru.
Iar eu cred că această distincție trebuie apărată.
Îi iubesc pentru că Rusia nu poate fi redusă la un singur om
Vladimir Putin a devenit, fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute figuri politice ale epocii noastre.
Unii îl admiră.
Alții îl contestă vehement.
Dar Rusia este mult mai veche decât Putin și va exista mult după Putin.
De aceea, atunci când vorbesc despre iubirea mea pentru ruși, nu vorbesc despre fidelitatea față de un lider.
Vorbesc despre un popor.
Despre o civilizație.
Despre o cultură.
Despre milioane de oameni care se trezesc dimineața, merg la serviciu, își cresc copiii, își iubesc părinții, ascultă muzică, citesc, râd, suferă și speră, exact ca oamenii din orice altă parte a lumii.
Un guvern poate greși.
Un președinte poate greși.
O ideologie poate eșua.
Dar poporul nu trebuie condamnat pentru toate acestea.
Îi iubesc pentru că Rusia mă obligă să privesc istoria din mai multe unghiuri
Poate acesta este unul dintre cele mai importante motive.
Rusia mă obligă să pun întrebări.
De ce privesc uneori istoria numai prin ochii învingătorilor?
De ce unele tragedii sunt comemorate universal, iar altele sunt aproape uitate?
De ce aceeași faptă poate primi etichete complet diferite în funcție de cine o povestește?
De ce uneori cerem altora să respecte suveranitatea, dar uităm cât de importantă este aceeași suveranitate pentru propriul nostru popor?
Nu am răspunsuri simple la toate aceste întrebări.
Dar cred că este bine să le punem.
Pentru că o societate care nu mai pune întrebări ajunge să repete răspunsurile altora.
Îi iubesc pentru oamenii simpli
Poate că acesta este, până la urmă, motivul cel mai simplu.
Nu iubesc Rusia pentru statistici.
Nu o iubesc pentru hărți.
Nu o iubesc pentru armate.
O iubesc pentru oameni.
Pentru bunica rusă care își face semnul crucii înainte să intre în biserică.
Pentru copilul care învață primele versuri din Pușkin.
Pentru studentul care descoperă Dostoievski.
Pentru omul care cântă un cântec vechi la masă.
Pentru familia care își amintește de cei pieriți în război.
Pentru profesorul care continuă să predea într-o școală dintr-un oraș îndepărtat.
Pentru medicul care își face meseria.
Pentru muncitorul care își câștigă pâinea.
Pentru artistul care continuă să creeze.
Pentru omul simplu care poate să nu știe nimic despre marile strategii geopolitice, dar știe ce înseamnă să-și iubească familia și locul în care s-a născut.
Aceștia sunt rușii pe care îi iubesc.
Și îi iubesc pentru că nu vreau ca lumea să fie împărțită în popoare bune și popoare rele
Cred că acesta este unul dintre cele mai periculoase lucruri pe care le poate face propaganda: să transforme milioane de oameni într-o singură imagine.
Poporul rus nu este Kremlinul.
Poporul american nu este Casa Albă.
Poporul francez nu este Palatul Élysée.
Poporul român nu este Guvernul României.
Oamenii sunt întotdeauna mai complecși decât instituțiile care pretind că îi reprezintă.
De aceea refuz să urăsc un popor pentru că nu sunt de acord cu politica unei administrații.
Pot critica.
Pot dezaproba.
Pot pune întrebări.
Pot chiar să mă opun cu fermitate unei decizii politice.
Dar nu vreau să urăsc oameni pe care nu-i cunosc.
Rusia nu este perfectă. Nici eu nu sunt.
Nu vreau să transform această mărturisire într-o icoană.
Rusia are umbrele ei.
Are pagini dureroase în istorie.
Are greșeli, tragedii, contradicții și decizii politice pe care le pot considera greșite.
Dar oare ce civilizație nu le are?
Dacă iubirea ar presupune perfecțiune, atunci nimeni nu și-ar mai putea iubi patria, familia sau propria cultură.
A iubi înseamnă uneori tocmai să poți privi imperfecțiunea fără să distrugi ceea ce este valoros.
Iar eu aleg să privesc Rusia în întregul ei.
Cu lumini și umbre.
Cu genii și oameni obișnuiți.
Cu victorii și tragedii.
Cu frumusețe și contradicții.
De aceea îi iubesc pe ruși
Îi iubesc pentru literatura lor.
Pentru muzica lor.
Pentru limba lor.
Pentru oamenii lor.
Pentru memoria lor.
Pentru capacitatea lor de a rezista.
Pentru felul în care transformă durerea în artă.
Pentru pasiunea cu care își apără cultura.
Pentru contribuția lor la știință.
Pentru spațiul uriaș de imaginație pe care l-au oferit lumii.
Și poate, mai presus de toate, pentru că Rusia îmi amintește că lumea este mult mai mare decât orice graniță ideologică.
Nu trebuie să fii de acord cu tot ce face Rusia pentru a putea admira un roman de Dostoievski.
Nu trebuie să fii de acord cu Kremlinul pentru a asculta Ceaikovski.
Nu trebuie să fii de acord cu Putin pentru a-l citi pe Tolstoi.
Nu trebuie să aprobi fiecare pagină a istoriei ruse pentru a respecta sacrificiile oamenilor care au trăit-o.
Și nu trebuie să urăști un popor pentru a apăra propriile tale convingeri.
Dacă cineva mă va întreba din nou:
„De ce îi iubești pe ruși?”
nu voi încerca să-l conving cu forța.
Îi voi răspunde simplu:
Pentru că am găsit în cultura lor ceva care m-a făcut să mă opresc, să ascult și să privesc lumea altfel.
Pentru că am descoperit în literatura lor întrebări pe care mi le puneam și eu.
Pentru că în muzica lor am găsit melancolie, dar și speranță.
Pentru că în istoria lor am găsit tragedii, dar și o uimitoare putere de a merge înainte.
Și pentru că, dincolo de toate discursurile politice, Rusia este făcută din oameni.
Iar eu am ales să văd oamenii înainte de a vedea etichetele.
Poate că unii nu vor fi de acord cu mine.
Este firesc.
Nu pretind că dețin adevărul despre Rusia.
Spun doar adevărul despre ceea ce simt eu.
Și uneori, într-o lume în care ni se spune prea des pe cine trebuie să admirăm și pe cine trebuie să respingem, poate că cel mai important lucru pe care îl mai putem păstra este dreptul de a cunoaște, de a gândi și de a iubi prin propria noastră conștiință.
Pentru că Rusia a reușit să se ridice din nou
Un alt motiv pentru care îl admir pe poporul rus este capacitatea sa de a se ridica după prăbușirea anilor ’90.
În acest context trebuie înțeleasă și popularitatea lui Vladimir Putin.
Pentru milioane de ruși, perioada Putin a însemnat revenirea stabilității, consolidarea statului și recuperarea sentimentului că Rusia nu mai este o țară umilită și lipsită de influență.
Un episod devenit celebru este intervenția sa la Pikaleovo, unde muncitorii unei fabrici nu își primiseră salariile. Putin a intervenit direct în conflictul dintre autorități și proprietarii companiei, inclusiv în fața miliardarului Oleg Deripaska.
Video: Putin și Deripaska – https://youtu.be/j39KDrBmZyI?is=H1YJ63DgkLhi_WJm
Imaginea lui Putin cerând public rezolvarea situației a făcut înconjurul lumii.
Pentru criticii săi, acesta poate fi un exemplu de conducere autoritară.
Pentru admiratorii săi, este imaginea unui lider care nu ezită să se confrunte cu oligarhii atunci când consideră că interesele oamenilor obișnuiți sunt ignorate.
Iar pentru mulți ruși, aceasta este imaginea care contează.
Pentru că Putin a devenit simbolul revenirii Rusiei
Vladimir Putin este, fără îndoială, una dintre personalitățile politice care au marcat decisiv începutul secolului XXI.
Poate fi admirat sau contestat, dar nu poate fi ignorat.
A schimbat Rusia și a schimbat modul în care lumea privește Rusia.
În anii 1990, Federația Rusă părea pentru mulți o putere aflată în retragere. Astăzi, indiferent de simpatiile sau antipatiile fiecăruia, Rusia rămâne un actor geopolitic major, imposibil de scos din ecuația mondială.
Iar această revenire este una dintre explicațiile pentru popularitatea lui Putin în interiorul țării.
Putin are și un simț al umorului care contrastează uneori cu imaginea rigidă a liderului de la Kremlin.
Este celebră reacția Angelei Merkel la una dintre glumele lui Putin din 2013, în care acesta spune, cu referire la noaptea nunții, că „orice ai face, rezultatul este întotdeauna același”.
Video: Putin și Angela Merkel 🤣
La fel de cunoscută este și apariția lui Nicolas Sarkozy la conferința de presă de după masa alături de Putin, moment care a devenit ulterior o veritabilă anecdotă politică.
Video: Sarkozy după întâlnirea cu Putin
Aceste episoade dezvăluie și o altă latură a liderului rus: aceea a unui politician capabil să-și păstreze umorul și spontaneitatea chiar și în împrejurări oficiale.
De aceea îi iubesc pe ruși. Nu pentru că Rusia ar fi lipsită de greșeli, ci pentru că am descoperit în poporul ei puterea de a transforma suferința în credință, dorul în cântec, încercarea în demnitate și prăbușirea într-un nou început.
Îl respect pe Vladimir Putin pentru rolul său în redarea stabilității, demnității și glasului unei Rusii profund rănite de anii ’90. Iubirea mea merge însă dincolo de orice conducător și de orice epocă: spre poporul rus, cultura sa nemuritoare, credința ortodoxă și oamenii simpli care alcătuiesc adevăratul chip al Rusiei.
Nu iubesc Rusia împotriva României. Iubesc poporul român și poporul rus — două popoare ortodoxe care nu sunt chemate să se urască, ci să se cunoască, să se respecte și să clădească împreună pacea. Într-o lume care ridică ziduri și poruncește ura, eu aleg să fiu o punte de credință, respect și fraternitate.
Nu am scris aceste rânduri pentru a cere nimănui să simtă ca mine, ci pentru a mărturisi adevărul conștiinței mele. Iar dacă voi fi întrebat din nou: „De ce îi iubești pe ruși?”, voi răspunde simplu și fără teamă:
Pentru că Rusia nu este pentru mine doar o țară pe hartă. Este o lume a credinței vii, o cultură care a luminat omenirea, un popor care a refuzat să fie îngenuncheat și un suflet pe care, odată ce l-ai cunoscut cu adevărat, nu-l mai poți uita.
Cât timp inima mea va bate, în ea vor trăi împreună recunoștința față de România, țara în care m-am născut, și iubirea față de Rusia, pe care o port în sânge și în adâncul sufletului meu.
Scris din inimă de:
Mihail Mihailovici — cetățean român prin naștere, rus prin sânge, rusofil prin convingere și prin glasul inimii.
*********************************************************************************************************
Prof.univ.dr. Nicolae IUGA – Cercetător științific
De ce iubesc eu Rusia?
Pentru că:
Nu pot concepe cultura universală fără marea cultură rusă.
Nu pot citi literatura europeană fără câțiva mari scriitori ruși, de la Gogol la Bulgakov.
Nu pot asculta muzica simfonică europeană fără Ceaikovski sau Glinka.
Și nu pot privi pictura europeană fără Repin sau Kramskoi.
A iubi Rusia, în plan cultural, nu este o opțiune, ci o necesitate: fără ea, Europa își falsifică propria memorie.
*********************************************************************************************************
Mihail Lauruc, despre românul cu suflet rusesc
Românul din Guinness World Records care privește spre Rusia: Gabriel Antoniu Lavrincic
Există oameni care construiesc poduri nu din beton, ci din cuvinte, cultură și memorie. Gabriel Antoniu Lavrincic este unul dintre acești oameni. Prin pasiunea sa pentru limba rusă și printr-o comunicare neobosită, a reușit să apropie România de spațiul ex-sovietic, devenind, peste hotare, un autentic ambasador cultural. Nu întâmplător, în Rusia este cunoscut drept „românul cu suflet rusesc”.
Legătura sa cu limba și cultura rusă începe în copilărie, prin vocea bunicului său, Juca Petru — fost combatant și translator pe front în Al Doilea Război Mondial, prizonier în URSS. Poveștile despre Rusia, Siberia, taiga și stepă nu erau simple relatări, ci lecții de viață care i-au modelat caracterul și i-au deschis orizontul intelectual.
La numai 11 ani, Gabriel Lavrincic a luat o decizie care avea să-i schimbe destinul: să învețe limba rusă în mod autodidact, nu din obligație, ci din chemare. Trei ani mai târziu, o stăpânea deja la nivel nativ. Dorința de a comunica l-a împins să corespondeze zilnic cu tineri din Uniunea Sovietică, într-o vreme în care scrisorile erau singura punte între lumi. Acea corespondență impresionantă i-a adus un record mondial Guinness: 22.018 scrisori primite din URSS între anii 1986 și 1992, la categoria „Cele mai multe scrisori primite din istoria omenirii”.
Recordul mondial la categoria cele mai multe scrisori primite și trimise din toată istoria omenirii, emis de prestigioasa și arhicunoscuta Guinness World Records din Marea Britanie, se află în posesia cetățeanului român Lavrincic Gabriel Antoniu, născut în comuna Marca, Transilvania, Romania, care a corespondat cu copii din URSS între anii 1987–1992. El deține peste 22.018 scrisori primite din cele 15 foste republici sovietice: Rusia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Estonia, Georgia, Kazahstan, Kârgâzstan, Letonia, Lituania, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan. Ulterior, în perioada 1990-1996 a corespondat în același „sistem de rețea socială prin scrisori” cu persoane din SUA, Marea Britanie, Turcia, Olanda, Bulgaria, Polonia, Germania, Finlanda, Danemarca, Mongolia.
Prietenii lui de corespondență sovietici, au fost nu numai ruși, ci și lituanieni, estonieni, tătari (tătari crimeeni), kazahi, ceceni, altai, avari, darghini, inguşi, lezghini, kabardini, osetini, turkmeni, uzbeci, tadjici, ucraineni, moldoveni, bieloruși, armeni, georgieni, azeri, evrei, bașkiri, ciuvași, iacuţi, buriaţi, calmâci, carelieni, comi, mordvini, neneți, udmurţi etc.
Cu mulți dintre prietenii lui de corespondență din fosta URSS, Lavrincic ține legătura până în prezent. Mulți dintre ei au devenit oameni de afaceri de succes, iar alții ocupă poziții politice importante în țările lor, unde el deține un portofoliu larg de relații și un capital uriaș de simpatie pe care il cultiva în interesul economic și național al României. Toate aceste contacte cultivate încă din copilărie, il ajută enorm azi în sfera sa profesională.
Acesta la vârsta de numai 12 ani, în 1987, a construit un „Facebook prin scrisori”, dând naștere unei adevărate ”rețele sociale” în timpurile când nu existau nici computere, nici măcar scânteia unei idei de ”rețea socială”. Astfel, „ideea de rețea socială” a fost concepută, dezvoltată și aplicată pentru prima dată în lume de un român născut în comuna Marca, județul Salaj, Lavrincic Gabriel Antoniu, în anii ’80 prin corespondența lui cu scrisori scrise cu mâna și trimise prin Poștă.
Prin urmare, Lavrincic este recunoscut ca prima persoană din lume care a conceput, dezvoltat și pus în practică „ideea de rețea socială” și omul care a trimis și primit “cele mai multe scrisori în toată istoria omenirii”.
Așadar, ideea de „rețea socială” este una dintre marile invenții ale Umanității care împing lumea către Evoluție, Pace și Cooperare. Prin urmare și pe bună dreptate, tot mai multe instituții și foruri internaționale specializate, atribuie conceptul de „rețea socială” lui Lavrincic Gabriel Antoniu. Această rețea de socializare a funcționat pe teritoriul țărilor ROMÂNIA – RUSIA, respective URSS cu scrisori scrise cu mâna și trimise prin Poștă.
Conform autorităților și specialiștilor din Anglia, SUA, România, Rusia, Kazahstan și alte țări, această corespondență (colecția de scrisori) are o valoare istorică inestimabilă, ocupă un loc important în istoria comunicării umane, reprezintă un adevărat tezaur cultural și antropologic, atât pentru țara noastră, cât și pe plan internațional, dar și de o importanță majoră în filatelie și istoria Poștei din România, Rusia și țările ex-URSS pe teritoriul cărora au circulat scrisorile.
De când era copil Lavrincic a iubit comunicarea, toată viața a fost capabil, a reușit, să lege prietenii durabile în câteva minute. De la vârsta de 12 ani a fost zilnic în contact și conectat prin scrisori în „sistem de rețea socială” cu sute și mii de persoane în tot spațiul ex-URSS, din Chișinău, Kiev la Moscova, Kaliningrad, Novgorod, Leningrad, Arkhangelsk, Murmansk, Vilnius, Tallinn, Riga, Minsk, Kazan, Syktyvkar, Groznyy, Yerevan, Tbilisi, Baku, Ashgabat, Tashkent, Dushanbe, Bishkek, Almaty, Sverdlovsk, Siberia, Omsk, Chelyabinsk, Novosibirsk, Barnaul, Abakan, Irkutsk, Magadan, Kamchatka, Omsk, Krasnoyarsk, Vladivostok, Birobidzhan, Khabarovsk, Nakhodka, Salekhard, Vorkuta, Norilsk, Yakutsk, Ucraina, Belarus, Moldova, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Tajikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Lituania, Letonia, Estonia, ajungând dincolo de Cercul Polar Arctic din Peninsula Yamal.
Autodidact, poliglot și comunicator desăvârșit, Gabriel Lavrincic nu a încetat niciodată să vorbească despre România. Prin activitatea sa, mii de oameni din Federația Rusă și din fostele republici sovietice au descoperit cultura, limba și valorile românești.
Astăzi, vorbește mai multe limbi străine, este director comercial, consultant în afaceri și management, reprezintă industria românească de mobilă în Rusia și în întregul spațiu ex-sovietic, este bun cunoscător al realităților economice, sociale și politice din Rusia, respectiv spațiul ex-sovietic. Iar într-o notă care îmbină umorul cu realitatea istorică, nu degeaba se spune că fiecare copil sovietic a fost „conceput” într-un pat cu eticheta Made în România. De asemenea, este director de dezvoltare la o companie petroliera cu care a implementat de câțiva ani un proiect în sfera petrolieră în Aktau, Kazahstan la Marea Caspică.
Prin prisma profesională Lavrincic este zilnic în contact cu Rusia și toate țările ex-URSS, face afaceri cu ruşii de peste 28 de ani. Are acolo prieteni de nădejde și contacte foarte bune. Prin expertiză și realizări notabile, a demonstrat cu fapte că reprezinta o resursă importantă în relațiile comerciale cu Federația Rusă și țările ex-sovietice care oferă oportunități economice enorme de dezvoltare.
Povestea lui Gabriel Antoniu Lavrincic nu este despre recorduri, ci despre răbdare. Nu despre cifre, ci despre legături. Într-o lume grăbită, în care comunicarea a devenit instantanee și adesea superficială, el rămâne dovada că uneori o scrisoare, o limbă învățată din dragoste și o poveste transmisă mai departe pot schimba felul în care două lumi se privesc una pe cealaltă.
Lavrincic este o persoană dedicată relațiilor internaționale, care reușește să construiască relații solide și să ducă la bun sfârșit proiecte de colaborare de succes, este un element bun în contextul relațiilor româno – ruse/ ex-URSS, cunoaste și înțelege profund mentalitatea și psihologia rușilor/ popoarelor din statele ex-sovietice, pe care o exploreaza și o studiaza zilnic încă de la vârsta de 11 ani. Primeste permanent invitații la conferințe și evenimente oficiale, participa regulat la delegații și expoziții internaționale, unde reprezinta și promoveaza interesul economic și național al României.
Împreună cu Editura Minerva din București, a publicat ca autor în două ediții (2012, 2014) cel mai reușit Ghid de Conversație/ Dicționar Român-Rus, conform specialiștilor în domeniu este catalogată o lucrare științifică deosebită, fără analogie în România care încorporează metode revoluționare unice pentru a maximiza efectul pentru învățarea limbii ruse. https://russkiymir.ru/news/48363/
Recomandare:
„Ghid de conversație român–rus”
Autor 
: Gabriel Antoniu Lavrincic, născut la 10 februarie 1976, în comuna Marca, județul Sălaj, România.
Ссылки на СМИ:
1. Россия и бывшие республики СССР были включены в список Академии Мировых Рекордов США одним румыном: Габриель Антониу Лавринчик. Российская Федерация и бывшие республики СССР второй раз были включены и заняли почетное место на карте мировых рекордов, благодаря гражданину Румынии Габриелу Антониу Лавринчику, который проживает в Трансильвании, и который стал лауреатом Академии Мировых Рекордов (WORLD RECORD ACADEMY), США, с уникальным мировым рекордом: самым большим в истории человечества количеством полученных и отправленных писем.
2. Румынский бизнесмен награжден медалью «75 лет Победы» за укрепление российско-румынских связей. Габриел Антониу Лавринчик – коммерческий директор одной из крупных международных компаний, основанных в Румынии, был удостоен памятной медали «75 лет Победы в Великой Отечественной войне 1941-1945 годов» и почетного диплома за подписью президента России Владимира Путина – за активный вклад в патриотическое воспитание и решение социально-экономических проблем ветеранов Второй мировой войны и вклад в развитие российско-румынских отношений https://bloknot-moldova.ru/news/rumynskiy-biznesmen-nagrazhden-medalyu-75-let-pobe-1317076
3. Известный бизнесмен из Румынии решил оспорить у Facebook через Роскомнадзор авторство идеи социальной сети. Бизнесмен, Габриэль Антониу Лавринчик, при поддержке Роскомнадзора обратился к компании Meta Platforms Inc. (ранее Facebook Inc.) за компенсацией в размере 10 миллионов евро за нарушение права интеллектуальной собственности в отношении концепции социальной сети. Габриэль Антониу Лавринчик из Румынии – первый человек в мире, который ещё в далёком 1986 году применил на практике идею «социальной сети» через переписку.
https://zen.yandex.ru/media/id/620ffa4b5724de7126ea20e0/izvestnyi-biznesmen-iz-rumynii-reshil-osporit-u-facebook-cherez-roskomnadzor-avtorstvo-idei-socialnoi-seti-623ceac1cd782c0e69a38525
4. Габриэль Антонию Лавринчик в детстве вел переписку с пионерами СССР и оказался в Книге рекордов Гиннесса как человек, написавший и получивший самое большое в мире количество писем. Музей Русско-Румынской Дружбы
http://vseruss.com/spisok/Muzei/Evropa/RUMYNIYa-339/Muzej-Russko-Rumynskoj-Druzhby-2815
5. ГЕРОЙ «ГИННЕССА» Русский по духу. Как трансильванский румын полюбил Россию
https://podlinnik.org/geobarometr/ot-pervogo-litsa/rumyn-s-russkoy-dushoy.html
6. Рекорд Гиннесса за любовь к русскому https://www.ng.ru/style/2011-12-27/16_record.html
7. Разговорник от рекордсмена книги Гиннеcса https://interaffairs.ru/news/show/9193
8. Воспоминания румынского солдата. О войне, о лагере «Белый ад» в Сибири
https://ruskline.ru/analitika/2020/04/29/vospominaniya_rumynskogo_soldata
9. Румынский солдат о «русской душе»
http://dagpravda.ru/obshestvo/rumynskij-soldat-o-russkoj-dushe/
10. Воспоминания румынского солдата о войне, о лагере «Белый ад» в Сибири
11. «Благодарю всех советских граждан…» Воспоминания румынского солдата о войне, плене и русских людях https://russkiymir.ru/publications/278511/
12. «Я не держу обиду на русских…» Воспоминания румынского солдата о лагере «Белый ад»
13. Румынcкий солдат, побывавший в советском плену, рассказал о русском мире и русской душе
14. Румынам порекомендовали получать удовольствие, изучая русский язык
http://www.russkiymir.ru/news/48363/
15. Румын с «русскою душою»
https://interaffairs.ru/i/aif.pdf
16. Музей Русско-Румынской Дружбы (Facebook)
https://www.facebook.com/profile.php?id=100054520776681
17. Газета “Костанайские новости”, Казахстан
Габриель ЛАВРИНЧИК, политический, общественный деятель (Румыния)
Нам нужны связи с Россией – в интересах нашей экономики. История показала, что дружба с Россией очень выгодна: мы и в космос попали с помощью русских. Американцы нам пока даже безвиз не дают – значит, не такие уж хорошие у нас партнерские отношения.
https://kstnews.kz/newspaper/politika-s-lyudmiloj-fefelovoj-4/
18. Газета “Костанайские новости”, Казахстан
ЭКСПЕРТЫ:
1. Петр СВОИК, политик, экономист, кандидат технических наук (г. Алматы).
2. Габриель ЛАВРИНЧИК, политический, общественный деятель (Румыния).
https://kstnews.kz/newspaper/politika-s-lyudmiloj-fefelovoj-4/
