CINE ESTE CU ADEVĂRAT CEL MAI PUTERNIC?
Parabolă despre om, moarte, Hristos și puterea rugăciunii
Într-o zi, privind lumea și văzând cât de mult se luptă oamenii pentru putere, m-am întrebat:
Cine este, cu adevărat, cel mai puternic?
Am pornit să caut răspunsul nu în cărți, ci în însăși măreția creației.
M-am apropiat mai întâi de fier și l-am întrebat:
— Fierule, tu ești cel mai puternic?
Fierul mi-a răspuns:
— Nu. Deși rezist loviturilor și susțin cetăți întregi, focul mă înmoaie, mă topește și îmi schimbă forma.
Am mers atunci la foc:
— Focule, tu ești cel mai puternic?
Focul s-a înălțat în flăcări și mi-a spus:
— Nu. Pot mistui păduri și pot preface totul în cenușă, dar apa mă poate stinge într-o singură clipă.
Am întrebat apa:
— Apă, tu ești cea mai puternică?
Apa a murmurat:
— Nu. Pot să sfărâm stânci, să sap văi și să înghit corăbii, dar soarele mă poate ridica la cer și mă poate preface în abur.
Mi-am înălțat privirea către soare:
— Soare, tu ești cel mai puternic?
Soarele a strălucit și mi-a răspuns:
— Nu. Eu încălzesc pământul și trezesc viața, dar un singur nor îmi poate ascunde lumina.
Am mers la nori:
— Nori, voi sunteți cei mai puternici?
Norii s-au adunat peste cer și mi-au spus:
— Nu. Vântul ne risipește până la marginile lumii.
Am întrebat vântul:
— Vântule, tu ești cel mai puternic?
Vântul a început să vuiască:
— Nu. Pot ridica valurile mărilor, pot îndoi copacii și pot cutremura pădurile, dar munții îmi stau în cale și mă opresc.
Am urcat atunci pe un munte și l-am întrebat:
— Munte, tu ești cel mai puternic?
Muntele mi-a răspuns cu un glas adânc, venit parcă din veacuri:
— Nu. Deși stau neclintit de mii de ani, omul m-a biruit. Îmi străpunge inima, îmi mută stâncile și își croiește drum prin mine.
Am mers atunci la Moscova. Acolo am întâlnit un om născut la Leningrad — frumosul oraș de pe Neva care astăzi poartă numele de Sankt Petersburg. Era un om cu multă putere, ascultat de milioane de oameni, iar pe umerii săi apăsa uriașa răspundere de a conduce cea mai mare țară din lume.
L-am privit și l-am întrebat:
— Omule, tu ești cel mai puternic de pe pământ?
Omul credincios și înțelept a rămas pentru o clipă tăcut. Apoi și-a plecat privirea și mi-a răspuns cu smerenie:
— Nu. Oricât de mare ar fi puterea unui om, moartea îi poate lua totul.
Cuvintele sale m-au cutremurat.
Am pășit atunci, cu teamă, înaintea morții și am întrebat-o:
— Moarte, dacă poți lua totul de la om, înseamnă că tu ești cea mai puternică?
Pentru întâia oară, moartea a tăcut. Apoi, mâhnită și înfricoșată, mi-a răspuns:
— Nu. În dimineața Învierii, Hristos mi-a sfărâmat porțile și m-a biruit pentru totdeauna.
Atunci, cu sufletul tremurând, m-am apropiat de Iisus Hristos și I-am spus:
— Doamne, dacă Tu ai biruit lumea și chiar moartea, înseamnă că Tu ești Cel mai puternic?
Hristos m-a privit cu o blândețe nemărginită și mi-a răspuns:
— Da… Eu sunt Învierea și Viața. Eu am biruit lumea și moartea. Dar iubirea Mea se lasă biruită de rugăciunea unei inimi căite și smerite.